Alex POPA

In music we trust!

Nesimtire patetica

Asta vad pe chipul vanzatoarei de la magazinul, de la coltul blocului. Nu conteaza ca vorbesc frumos cu ea, nu conteaza ca ii fac vanzare, ea ma priveste si se comporta fata de mine, de parca eu as fi responsabil ca ea nu a reusit sa se realizeze in viata. Doamna(presupun) cu pricina nu este singura in aceasta postura. Ca ea mai sunt multi si multe.
Aceste specimene sunt intalnite in majoritatea magazinelor de cartier. Mai ai ocazia sa dai de ele si daca vrei sa platesti vreo taxa, impozit, sau ai de facut diverse plati la un ghiseu. Sunt multi. Mai stu si pe la usile diverselor institutii. Se uita la tine de parca ai fi un nimeni, te trateaza de parca le-ai ameninta viata si cand reusesti sa te indepartezi de aura mistico-demonica pe care o au in jurul trupului multumesti divinitatii ca scapi doar cu o banala durere de cap. Sau, nu scapi deloc.


Aceste specimene nu iti zambesc niciodata. In plus iti vorbesc urat si daca ai curajul sa le reprosezi ceva atunci te ameninta de mama, sora, bunica, patrie, neam, oras, comuna, sat. Si, din pacate nu prea ai cum sa fii indiferent la tratamentul pe care ti-l aplica. Ai impresia ca povestea aceea cu caruta de prosti nu se aplica doar in cazul unor anumite orase. Caruta cu prosti s-a rasturnat si in mintile acestora. De parca tu ai fi vinovat de faptul ca ai nevoi financiare. De parca aceste specimene ar avea impresia ca ele sunt intermediarii dintre tine si Dumnezeu. Uneori am impresia ca magazinul, directia, banca, acolo unde a tunat si s-au adunat aceste specimene reprezinta purgatoriul vietii tale de dupa serviciu. Daca iti tii nervii in frau, reusesti sa ajungi in paradisul de acasa. Daca nu... pana si Lucifer pare un mic copil pe langa legiunile care pot iesi din gura specimenelor in cauza.

Si totusi, eu cu ce sunt vinovat ca respectivele specimene au ales sa faca ceea ce fac?! Pana la urma nimeni nu te obliga sa stai sa vinzi, sa incasezi bani pentru diverse servicii, sa fii paznic, sau portar... pardon, door-manager. Noi n-avem nici o vina. Insa are cineva curajul sa le reproseze ceva?! Legiunile asteapta nerabdatoare sa se dezlantuie, la fel cum o persoana frustrata asteapta momentul prielnic sa se razbune pe altii, pentru esecurile personale. Asa ca... oamenii cu mintea odihnita trebuie lasati sa se scalde in voia cea buna, in troaca lor. Daca atat ii duce mintea...

Nesimtire patetica vad pe chipul, si in comportamentul vanzatoarei de la magazinul de la coltul blocului. De aceea am ales sa fac cumparaturile 200 de metri mai la dreapta, acolo unde vanzatoarele sunt atat de amabile, incat iti vine sa le cumperi tot magazinul. De ce unii pot si altii nu pot?! Repet: daca atat ii duce mintea...

Bancul cu banca

Cica era un oras mare si frumos. Acest oras avea strazi si oameni care se plimbau, fie ca aveau treaba, fie ca nu. In acest oras mai erau si vreo doua banci pe care te puteai aseza atunci cand oboseai. Cica bancile astea erau doar vreo doua...

Dar nu e banc. Iasul nu are destule banci. Daca ai mers mult, prin zona Garii in mod special si vrei sa te asezi pe o banca, aceasta fie lipseste, fie este deja ocupata. La fel se intampla si in parcuri. Daca ai prins o banca, trebuie sa o tii bine, numai pentru tine, sau pentru voi(in cazul in care esti cu prietena/prietenul/cativa amici). Pentru ca s-ar putea sa te trezesti si cu un intrus pe langa tine, caruia nici ca-i pasa de intimitatea hinterland-ului tau, materializat intr-o biata banca.
In orasul asta, mare de tot, nu gasesti destule banci. Daca ele exista atunci sunt deja ocupate de persoane de varsta a treia. Parca tot orasul asta le-ar apartine. Mijloacele de transport sunt ale lor, bancile din parcuri sunt ale lor, viata este a lor... in fine, nu vreau sa jignesc pe nimeni. Insa ma simt jignit, ca nu am acelasi tupeu pensionaresc sa ma asez pe o banca deja ocupata, langa cineva si sa incep sa analizez trecatorii. Sau sa analizez discutia purtata de acel cineva cu partenerul sau de viata. Ma simt jignit de faptul ca nu ma pot aseza pe o banca in momentul in care vreau sa ma relxez, sau sa astept pe cineva, sau pur si simplu am chef sa stau pe o banca, din cauza ca acestea lispesc, sau sunt doar in parcuri si toate sunt ocupate. Ma simt jignit si de faptul ca avem atat de putine parcuri in orasul asta european. Iar cele care exista sunt de mult invadate de persoane de varsta a treia care nu ar parasi banca pe care au pus stapanire, nici daca ar fi peste proaspat, la super oferta la aprozar.
Cica era un oras mare, frumos, dar fara banci. Chiar asa si este. Si chiar nu sunt destule banci. Si daca stai sa-i analizezi pe cei care fac abuz de bancile existente, te intrebi daca acest oras n-a fost creat special pentru cei trecuti de toate tineretele.
Rabdare. Va veni ea si pensia noastra.


Cum dimineata pe racoare, se sta cu fata la soare si se asteapta in disperare, un autobuz sa se vada in zare, da' putin mai gol sa fie, m-am gandit ce frumos ar fi daca si la noi s-ar respecta niste norme de civilizatie, care se regasesc in Occident, in ceea ce priveste calatoria cu mijloacele de transport in comun.
Cum ar trebui sa se procedeze:
1. In momentul in care calatorul a ajuns in statia de asteptare, depoziteaza mucul de tigara, ambalajul de la produsul alimentar pe care l-a consumat, sau cotorul de la setul vechi de bilete la cosul de gunoi. Se asteapta autobuzul, respectiv tramvaiul, fara a incomoda trecerea celorlalti pietoni pe trotuar.
2. Mijlocul de transport in comun ajunge la ora si minutul indicate pe tabelul de parcurs existent in statie. Prioritate au cei care doresc sa coboare, apoi are loc imbarcarea calatorului, care asteapta pana ce poate intra in mijlocul de transport, si apoi composteaza corespunzator biletul de calatorie.
3. In timpul calatoriei, nu se asculta manele, sau alte ragete infundate la telefonul mobil(care este prevazut cu dipozitiv hands-free), nu se urla, injura, jigneste alt calator, nu se vorbeste tare daca este purtata o conversatie cu un alt interlocutor, sau la telefonul mobil. Tot in timpul calatoriei, se pune mana la gura daca se casca, stranuta, sau tuseste, nu se atinge fara nici un scop un alt participant la calatorie.
4. La sfarsitul calatoriei, participantul, care are prioritate la iesire ii roaga pe cei care ocupa coridorul de miscare din mijlocul de transport in comun, sa-i permita deplasarea pana la iesirea din respectivul mijloc de transport.
5. La iesirea din mijlocul de transport, biletul compostat este depozitat in cosul de gunoi din statie.
Cum se procedeaza:
1. Se ajunge in statie. Astepti un mijloc de transport pana ce iti ies peri albi in cap. Alti indivizi pe langa tine, asteapta si ei mijlocul de transport, scuipand coji de seminte pe hainele pietonilor, sau ascultand manele la telefonul mobil.
2. Vine in sfarsit autobuzul/tramvaiul. Este plin pana la refuz, din cauza nerespectarii timpilor de parcurgere a traseului. Incerci sa intri in mijlocul de transport. Esti impins din toate directiile de pensionari care se grabesc sa ajunga, numai ei stiu unde- in nici un caz la serviciu, acolo unde trebuie sa ajungi tu. Daca ai noroc, intri si te simti ca intr-o cutie de sardine. Daca nu ai noroc astepti urmatorul mijloc de transport in comun si intarzii la serviciu. Te alegi cu o penalizare.
3. Cu mult noroc 'divin' te afli in mijlocul de transport in comun. O doamna, trecuta de toate varstele tipa la un student si ii transpune, in ragete invechita imagine cu tinerii din ziua de azi care nu-i respecta pe batrani. Un grup de elevi injura de mama focului si asculta ultima manea de top dintr-un telefon mobil, probabil furat de prin Italia. Un domn de vreo 40 si ceva de ani se impinge in tine de parca ai fi un pilon de sustinere, iar un copil, destul de murdar interpreteaza un hit pe care, parca l-ai mai auzit, si nu la vreo emisiune de copii - 'Da nenea si mie un ban', sau 'Tatal nostru, care ne esti prin ceruri'.
4. Ajungi in sfarsit in statia in care trebuie sa cobori. Trebuie sa ai rabdare, pentru ca altii inaintea ta s-au impins deja in ceilalti calatori, croindu-si drum catre iesire, de parca autobuzul, sau tramvaiul ar fi infestat cu un virus letal. Trebuie sa intrebi de mai multe ori pe alti participanti, care nu-si termina calatoria in acelasi timp cu tine, daca iti vor permite sa te dai jos. Se uita indignati la tine ca trebuie sa-ti faca loc. Poate ca trebuia sa procedezi ca doamna aia, pe la vreo 50 de ani pe care ai auzit-o afurisind niste copiii, ca nu se dau din calea ei.
5. Cobori in sfarsit in statie. Rasufli usurat, gandindu-te daca ar trebui sa procedezi ca altii si sa arunci biletul compostat pe trotuar. Il arunci totusi la cosul de gunoi din statie. Te rogi sa ai si tu masina, poate asa scapi de calvarul din mijloacele de transport in comun. Idee proasta. Tocmai s-au luat la injurat doi soferi din cauza ca nu mai incap pe bulevardul si asa blocat de mult de cate masini sunt. Iti mai faci o alta rugaciune: cand vei iesi de la serviciu sa nu se mai repete scenariul apocaliptic deja trait pe propria piele. Idee si mai proasta. La fel se intampla si dupa amiaza.
Iti urez sa rezisti eroic!