Ma trezesc devreme. Trebuie sa ajung la un anumit cabinet pentru o banala adeverinta. Imi fac un dus rapid, sar peste micul dejun, din cauza ca mi-ar fi mancat din timpul acordat misiunii pe care trebuie s-o indeplinesc destul de repede, pentru ca trebuie sa ajung si la radio. Am la dispozitie o ora. Desigur, daca autobuzul ajunge la timp, in statie. Incerc sa modific un pic fluxul continuu spatiu - timp si ma opresc la magazinul de la coltul blocului sa-mi iau un croissant. Pai daca tot am neglijat micul dejun, macar sa am parte de o gustare, dupa ce voi iesi victorios, avand in mana adeverinta respectiva. Ajung in statie. Minune: autobuzul aproape gol. Minunea tine doar pana la statia urmatoare, insa se mentine sub forma geamurilor deschise ale masinii, care rapesc din dulcele miros al transpiratiei matinale emanata de anumiti calatori.
Ajung in sfarsit la cabinetul respectiv. Am intarziat cu 7 minute, fata de timpul prestabilit atunci cand ma aflam sub dus. Nu-i nimic, mai am 53 de minute la dispozitie pana ce trebuie sa incep emisiunea. Doar sunt roman, nu neamt si de aceea, nu ma enervez de fiecare data cand minutele se joaca cu rabdarea mea. Minunile par ca se tin dupa mine in aceasta dimineata. Nu sunt chiar atat de multe persoane care asteapta sa intre la acel cabinet. Coada avanseaza destul de repede. Insa minunea inceteaza, pentru ca minutele incep sa fuga ca niste magarite aflate in perioada de imperechere. Si timpul poate fi un magar uneori. A trecut deja mai bine de jumatate de ora.
Intru in sfarsit intr-o camera luminata. Si chipurile persoanelor din acel cabinet sunt destul de luminoase. Probabil datorita neoanelor, care reusesc sa ascunda o scarba de nedescris. Macar daca nu s-ar plati serviciile solicitate, as intelege. Cer respeciva adeverinta si mi se cere copia unui act, pe care l-am obtinut ieri, respectand acelasi scenariu sumbru de birocratie mioritica, hartie pe care nu am mai luat-o si azi cu mine, pentru ca am considerat ca nu imi va fi de folos la respectivul cabinet. Se pare ca m-am inselat. Mi se spune raspicat ca fara copia actului respectiv, nu mi se poate elibera adeverinta. Ma simt ca in fata unui pluton de executie. Ciudat, n-am fost niciodata in fata unui astfel de pluton si n-am de unde sa cunosc sentimentul, insa asa ma simt.
Parasesc cat de repede pot cabinetul respectiv, fara sa ma uit inapoi de frica sa nu ma transform intr-un munte de sare, asa cum s-a intamplat cu sotia lui Lot, cand a parasit Sodoma. Greata habitantilor acelei incaperi ma insoteste. Mi se face si mie scarba de faptul ca am nevoie de o banala adeverinta, pentru care mai si platesc, desi statul imi ia din indemnizatie in fiecare luna, pentru servicii pe care nu le folosesc. Si acum, cand chiar am nevoie de respectivele servicii, nu se poate, pentru ca nu am fost informat ca trebuie sa car dupa mine o copie a actului obtinut ieri. Poate e vina mea... ca cel care mi-a dat actul cu o zi in urma nu mi-a zis sa-l tin lipit de frunte, pentru ca imi va mai trebui si azi, ca pe usa cabinetului nu scrie ca ai nevoie de copia actului respectiv daca vrei sa soliciti o adeverinta, ca nimeni nu-ti spune ce trebuie facut, ci afli pe ultima suta de metri, sau in cel mai rau caz, atunci cand nu mai poti face nimic.
Minunile totusi continua, chiar daca s-au oprit pentru cateva minute. Mai am o sansa dupa-amiaza, daca reusesc sa ajung pana acasa, si pe urma din nou la respectivul cabinet, aflat la o distanta de aproximativ 30 de minute de unde stau. Si asta in decurs de aproximativ 100 de minute. Dupa-amiaza trebuie sa fiu neamt, ca daca sunt roman nu ajung la nici un rezultat. Si totusi, sa ma clamez, ma gandesc ca daca totul ar fi simplu, poate ca viata ar fi plictisitoare. Mai bine ca se mai intampla si lucruri complexe, ce tin de domeniul stupiditatii, pentru ca astfel simti ca traiesti.
Am ajuns la timp la radio. Stau si ma intreb, de ce totusi in tarile ceva mai civilizate se pot obtine actele cu usurinta, esti infromat despre fiecare lucru la orice pas, si totul pare mai simplu?! Pnetru ca in tarile civilizate, traiesc oameni civilizati. Poate ca asta e raspunsul cel mai simplu. Pe de alta parte, raspunsul complicat face referire tot la scarba si greata prezenta pe chipurile celor care se ascund in anumite cabinete. Noroc de lumina neoanelor... ca ii face mai luminosi si mai umani. Dar nu si civilizati...
3 comentarii:
Oh, Doamne,cati oameni apatici care sunt platiti sa te ajute vei mai intalni..crede-ma ca situatia cu care te-ai confruntat azi e mic copil! :)
16 iunie 2009 la 16:34Stiu Laura... doar ca m-am saturat ca mereu sa ma intalnesc cu aceasta 'situatie'. Sper sa vina o vreme cand totul va fi usor:)
16 iunie 2009 la 20:20Si ca sa te incurajez si mai mult :D, am sa-ti spun ca situatiile sunt usor de depasit doar in momentul in care STIM sa ne stapanim nervii si injuriile, atunci cand REUSIM sa ne pastram cumpatul ;)
16 iunie 2009 la 20:40P.s. Multumesc pentru comentarii :)
Trimiteți un comentariu