Alex POPA

In music we trust!

Nu. Nu am fost la vot

Desi mi-am propus sa ma duc. Insa mi-am dat seama ca nu am cu cine sa votez. Chiar daca am fost bombardat zilnic cu informatii despre alegerile europarlamentare, nu am reusit sa asimilez nici un mesaj electoral. Si nu ca n-as fi vrut, ci din cauza ca nici unul dintre mesajele lansate de catre candidati nu a avut impactul scontat. Sa fiu sincer, n-am inteles nimic din oferta electorala a partidelor, sau a candidatilor independenti. Si nu cred ca sunt singurul in aceasta postura. Absenteismul la algerile de ieri isi spun cuvantul. De exemplu, judetul Iasi se claseaza pe locul 39 pe tara, in ceea ce priveste prezenta la vot.
Nu am votat, asa ca nu imi pot permite sa-i critic pe cei care au castigat. Nici sa-i laud, pentru ca nu cred ca as avea vreun cuvant de lauda la adresa cuiva. Si nu, nu ma cred superior celor care au candidat, chiar ma bucur pentru ca unul dintre ei va intra in Parlamentul European. Da, atat, doar pentru unul ma bucur, pentru ca il cunosc inca de pe vremea cand eram reporter si cred ca este un om capabil, si nu in ultimul rand un bun reprezentant pentru tineri. Nu iti spun cine este pentru ca e doar opinia mea, sunt doar impresiile mele, mereu am sustinut ca fiecare este liber sa aleaga si sa gandeasca cum doreste. Pe de alta parte as fi putut merge la vot doar pentru acea persoana, in cazul in care era vorba despre un sistem de vot uninominal. Insa pe aceeasi lista se regaseau sidinozauri care, oricum au prins ciolanul cel mare. Si... oricum au iesit pe primul loc.
Totusi un alt lucru ma frapeaza. Faptul ca a existat un foarte mare absenteism la aceste alegeri, iar formatiunilor politice nici ca le pasa de acest aspect. Campania pentru prezidentiale primeaza, astfel ca liderii partidelor au inceput sa arunce cu norori unii in altii, sa se acuze de diverse fraude, reale, sau inchipuite, si sa ne serveasca aceeasi mancarica de ciuperci, de parca cetatenii Romaniei ar vietui doar pe baza de vorbe aruncate in vant. Romanii nu au stiut ce trebuie sa voteze. Chiar daca a existat o informare cu privire la rolul alegerilor europarlamentare, aceasta a fost minima. Pe de alta parte, campania electorala a fost una destul de plicticoasa(sa-l citez pe Robert Turcescu) si nu a fost prezentat un program real de catre nici o formatiune politica. Am vrut sa merg sa pun stampila pe o lista de oameni competenti si care sa-mi reprezinte interesele in Parlamentul European. Aveam de unde alege, insa mi-am dat seama ca nu am pe cine sa aleg.
Nu am fost la vot. Da, merit sa fie aruncate cu pietre in mine, merit sa mi se reproseze ca nu ma intereseaza soarta tarii in Uniunea Europeana, merit sa fiu rastignit din cauza ca am considerat ca nu exista o lista integrala de oameni capabili, care sa reprezinte Romania si sa influenteze legislatia europeana in favoarea tarii. Dar oare sunt singurul care si-a dat seama ca totusi n-ai cu cine?! Nu cred.
Ma dezgusta faptul ca liderii partidelor nu se intreaba de ce romanii nu au mai venit ca pe vremuri sa voteze. Sunt indignat de faptul ca formatiunile politice nu au stabilite niste criterii de selectie foarte bine puse la punct in ceea ce priveste candidatii pe care ii arunca in circul electoral. Ma dispera faptul ca gruparile politice nu prezinta un program care sa ma convinga sa le dau votul meu. Iar cel mai mult detest faptul ca aceleasi partide politice, cu aceiasi dinozauri din 1990 si pana azi, nu inecarca sa faca o reforma in ceea ce priveste doctrina partidelor, doctrina care ar trebui apropiata de interesele cetatenilor, nu de interesele simpatizantilor si membrilor respectivei fromatiuni politice. Aceste alegeri au reprezentat o deruta totala. Potrivit site-ului evz.ro, numeroase persoane de varsta a treia din satele iesene au ajuns la sectiile de votare crezand ca trebuie sa voteze cu presedintele Basescu sau, dupa caz, Iliescu.
In concluzie, raspunsul la intrebarea pusa de cei cu care m-am intalnit in aceasta dimineata este: Nu. Nu am fost la vot. Si nu, nu ma simt cu constiinta incarcata.

6 comentarii:

Si eu am vrut, dar nu am mai ajuns :)))

8 iunie 2009 la 19:49  
ALEX POPA spunea...
Andreea spunea...

adica l-ai chinuit pe rhino degeaba, nu? rusinica!

13 iunie 2009 la 14:43  
ALEX POPA spunea...

Nu l-am chinuit degeaba:-P Se apropie prezidentialele;)

14 iunie 2009 la 12:23  
Andreea spunea...

da da da... si pana atunci vor fi mai multe 'oite' negre? :D:D:D

19 iunie 2009 la 22:12  
ALEX POPA spunea...